Gabi Torje nu trece prin cea mai bună perioadă la Dinamo, dar fostul internațional român este apărat de impresarul său.
Cristea Opria consideră că Torje, care tocmai și-a pierdut tatăl, este cel mai bun jucător al „câinilor”.
Jucătorul de 32 de ani a semnat cu trupa din Șoseaua „Ștefan cel Mare” în septembrie 2021, fiind pentru a treia oară în tricoul „câinilor”, după prezențele din 2008-2011 şi 2018. Gabi Torje primește 3.000 de euro lunar de la Dinamo. Mijlocașul poate câștiga până la 5.000 de euro, dacă se ating anumite criterii de performanță.
Cristea Opria îl știe bine pe Gabi Torje și este convins că fotbalistul lui Dinamo mai poate evolua la un nivel bun timp de trei ani.
„Eu sunt foarte mulțumit de Torje. A mai făcut și el greșeli în carieră, a ales uneori echipele greșite, cum a făcut și cu Dinamo. Dar Torje și-a făcut treaba peste tot, mai poate să joace 3 ani liniștit. Că toată lumea zice că e gras? Ce dracu’, gras?! Omul e pachet de mușchi! Are kilograme sub. Mai poate juca 3 ani, dar poți să joci la Dinamo? Câte pase în adâncime le dă… Torje e vreo gloabă la Dinamo? E cel mai bun de acolo!”, a declarat Cristea Opria, conform GSP.
Nu știe lumea și nici nu vrea el să știe. El a suferit și suferă în continuare. Și-a pierdut părintele. avea ceva pe suflet… Era de vorbit public? El nu a comentat, și-a văzut ca de obicei de treabă. Dar clar a avut ceva pe suflet” – Cristea Opria, despre Gabriel Torje
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER